Ovidiu Herea este în Giulești din 2007 și, după un prim sezon mai slab, jucătorul de 26 de ani a progresat permanent. În ultimele două stagiuni s-a numărat printre primii marcatori ai Rapidului, iar conducerea clubului spune că anul acesta atacantul va fi primul și în topul golgheterilor. După tur, Herea se află pe locul doi, la egalitate cu Ianis Zicu și Eric de Oliveira (nouă reușite de fiecare). Plecat la Galatasaray, Bogdan Stancu rămâne lider în acest clasament, cu 13 goluri!
Primul care l-a lăudat pe atacantul marcator a nouă goluri în prima parte a campionatului a fost chiar antrenorul Marius Șumudică. Tehnicianul a spus că Herea traversează o formă de zile mari, care l-a surprins și pe el în stagiul de pregătire din Spania. „Herea joacă extraordinar în această perioadă și este omul care va face diferența pentru noi în retur. Când e motivat, așa cum a fost cu Dnepr, când i-am spus că îl vrea Juande Ramos, a jucat perfect și a marcat două goluri. Dacă va continua așa, va face senzație în retur”, a spus antrenorul care îl și împinge de la spate pe Herea să devină golgheter jucându-l al doilea vârf.
De la „nesimțit”, la „lejeritate nesimțită!”
Foarte interesant a fost însă modul plastic în care Marius Șumudică și-a argumentat așteptările pe care le are de la Herea. „S-a întâmplat de multe ori în amicalele din pregătiri, când eu eram blocat pe margine, iar el să facă un dribling, să dea o pasă sau un șut și să rupă ritmul. Chiar mă gândeam că n-o face încruntat sau chinuindu-se, ci dintr-o lejeritate și o relaxare chiar nesimțită”, l-a caracterizat tehnicianul. Deși acum a venit într-un sens bun, nu este pentru prima dată când Herea e catalogat nesimțit. Mircea Lucescu l-a numit așa după meciul României cu Albania (1-1), când tricolorii au fost egalați dintr-un fault făcut de el aproape de centrul terenului.
„În ultimul timp, Herea a pus și ceva masă musculară pe el, e mult mai puternic și tehnica pe care o are l-a ajutat să progreseze enorm. E unul dintre marile pariuri pentru retur”, Marius Șumudică, antrenor Rapid.
Golgheterii Rapidului:
Sezon Nume jucător Goluri
1935/1936 Ștefan Barbu 23 1939/1940 Stafan Auer 21 1940/1941 Ionică Bogdan 21 1958/1959 Gheorghe Ene 17 1962/1963 Ion Ionescu 20 1965/1966 Ion Ionescu 24 1998/1999 Ionel Ganea 28
Cel mai bun marcator al Rapidului în tur, cu nouă goluri înscrise, spune că va face totul ca dorința conducerii să se îndeplinească și numele lui să se alăture lui Gheorghe Ene, Ion Ionescu sau Ionel Ganea în galeria golgheterilor rapidiști.
Ovidiu, președintele și antrenorul au spus că ești noua perlă a Giuleștiului… (râde) Da, am văzut și eu declarațiile domnului Dinu Gheorghe și ale lui „Șumi” și mă bucur foarte mult că au încredere în mine. Au vorbit frumos și sper să nu-i dezamăgesc în retur.
Crezi că poți deveni golgheterul campionatului, așa cum spune președintele? Acum, că joc atacant, acesta este clar obiectivul meu. Sper să marchez cu aceeași frecvență ca în tur. Un prim pas a fost făcut. E bine că joc din nou pe postul pe care am făcut-o la juniori, la tineret și puțin la FC Național.
Ai fost nemulțumit că ai jucat altceva până în acest sezon? Eu mi-am făcut treaba oriunde am fost folosit, deși am jucat mijlocaș dreapta și chiar în fața apărării, dar e clar că mă simt cel mai bine ca atacant sau al doilea vârf.
Știai că Ganea a fost ultimul golgheter al Rapidului acum 12 ani? Habar n-aveam. Eram prea mic atunci, dar acum, că am auzit asta, chiar îmi doresc să devin golgheter. Eu nu prea fac publice obiective de genul acesta, dar acum chiar vreau.
„Nu m-am gândit niciodată să joc bine ca să plec, ci în primul rând ca să-mi ajut echipa. Acum e clar că, dacă lumea e mulțumită de tine, vin și ofertele „, Ovidiu Herea, atacant Rapid.
28 de goluri a marcat Ionel Ganea în 1999, când a ieșit golgheterul campionatului, cu mențiunea că el a venit în Giulești în iarnă, de la Bistrița, echipă pentru care marcase deja de 17 ori
19 goluri a marcat Herea pentru Rapid în 95 de meciuri în Liga I
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER